Gura leului
[[wiki]] | Acest articol sau această secțiune nu este în formatul standard. Ștergeți eticheta la încheierea standardizării. Acest articol a fost etichetat în martie 2026 |
"Genul Antirrhinum conține specii de plante cunoscute sub denumirea generală de gura leului.
- Originea plantei se află în bazinul mediteranean.
- Singura specie cultivată este Antirrhinum majus L., existând în jur de 40 specii.
- Înălțimea se încadrează în intervalul 20–100 cm în funcție de soi. Înflorește din iunie până toamna târziu.
- Este puțin pretențioasă la căldură. La formarea răsadurilor are nevoie de căldură (14-16 grade Celsius)."[3]
Este o plantă erbacee, perenă, cultivată în grădini, la orașe și sate, ca plantă ornamentală, pe alocuri sălbăticită. Se mai numește aslan, buruiană de in, capul câinelui, căscate, gură dragă, gura ursului, leoaie mare, gurița mielului, etc.. Numele Antirrhinum vine de la cuvântul grecesc antirrinon, compus din prepoziția anti, cu sens de comparație și rhinos = nas, cuvânt care indică forma capsulei plantei, asemănătoare cu botul unui animal. [4]
Specii
[modificare | modificare sursă]Cuprinde circa 42 specii
Legături externe
[modificare | modificare sursă]- „Antirrhinum” în Dicționar dendrofloricol la DEX online
Note
[modificare | modificare sursă]- ↑ Carl Linné (). „Genera Plantarum” (în latină) (ed. 5). Stockholm: 268. doi:10.5962/BHL.TITLE.746. Wikidata Q40975586.
- ↑ Carl Linné (). „Species Plantarum. 1st Edition, Volume 2” (în latină). p. 612. Wikidata Q21856107.
- ↑ acest articol conține text preluat prin utilizare cinstită de Anca Daniela RAICIU. „Gura leului”. Accesat în .
- ↑ Pârvu, Constantin (). Enciclopedia plantelor: plante din flora României. vol.II, D-L. București: Editura Tehnică. p. 354. ISBN 973-31-2141-X.
