Maurienne

Maurienne
—  vale și région naturelle de France[*][[région naturelle de France |​]]  —
Maurienne (Franța) Poziția geografică în Franța
Coordonate: 45°12′00″N 6°40′00″E ({{PAGENAME}})45.2; 6.6666666666667
Țară	Franța
Entitate administrativ-teritorială franceză	Franța metropolitană
Regiune	Auvergne-Ron-Alpi
Departament al Franței	Savoie
Altitudine	1.200 m.d.m.
Prezență online

Maurienne este o vale intra-alpină și o regiune naturală franceză, situată în departamentul Savoie din regiunea Auvergne-Rhône-Alpes. Având o lungime de 125 km, ea este străbătută de râul L'Arc. Aceasta corespunde uneia dintre cele șase provincii istorice ale Savoiei, care a fost inițial un pagus (pagus Maurianensis), apoi a devenit comitatul Maurienne, integrat ulterior în comitatul Savoiei, înainte de a deveni una dintre provinciile administrative (între 1723 și 1860) ale ducatului Savoiei.

Toponimie

Inițial, valea era ocupată de medulli, care au fost integrați în provincia Alpes Cottiennes până la dispariția acesteia în secolul al VI-lea, în timp ce partea inferioară era ocupată de graiocèles, în provincia Alpes Grées. Denumirea de Maurienne se substituie treptat pentru a desemna valea Médulles.

Râul Arc la 1.700 metri altitudine, la nivelul localității Bessans – în ciuda unei aparențe liniștite, poate deveni rapid de nestăpânit. Violența acestui torent și viiturile sale mortale ar fi dat numele văii.

Etimologia cuvântului Maurienne a generat mai multe ipoteze. Primele mențiuni ale numelui apar în jurul secolului al VI-lea, odată cu ridicarea catedralei primitive dedicate Sfântului Ioan Botezătorul la Maurienna Urbs (viitoarea Saint-Jean-de-Maurienne). Se găsește astfel un Urbem Mauriennam în această perioadă. În aceeași epocă, Gregor de Tours desemnează orașul astfel: „urbs Maurienna” sau „locus Mauriennensis”. În 739, testamentul patriciului Abbon menționează vallis Maurigenica. Canonicul Adolphe Gros observă că Maurienne, sub forma Maurogenna, desemnează orașul până în secolul al X-lea, moment în care începe să i se asocieze numele sfântului, în timp ce valea este desemnată prin „territorio Mauriennam”.

Unii specialiști văd în originea termenului „Maurienne” un derivat al latinescului Malus Rivus, „pârâu rău”, care ar fi evoluat în mau riou/rien, așa cum susținea alpinistul William Auguste Coolidge într-un articol publicat în revista Alpine în 1904. Într-adevăr, râul Arc este cunoscut pentru viiturile sale.

Pentru canonicul Gros, în Dictionnaire étymologique des noms de lieu de la Savoie (1935), trebuie luată în considerare o altă ipoteză. El vede în formele primitive Maurogenna sau Maurigenna, desemnând orașul, o formă feminină a termenului Maurogenos. Acesta ar fi un cuvânt hibrid între numele unui anume roman Maurus și sufixul celtic Genna, care înseamnă „fiul lui”.

Canonicul Jean-Louis Grillet, în Dictionnaire historique, littéraire et statistique des départemens du Mont-Blanc et du Léman, consemnează că, pentru Jean de Pineda (iezuit spaniol din secolul al XVII-lea), „consulul Gaius Marius, după ce i-a înfrânt pe cimbri în trecătorile aproape inaccesibile ale Mauriennei, a deschis o cale militară de-a lungul râului Arcq, iar în consecință valea a fost numită Via-Marian, și prin corupere, Mauriana”.

O ultimă ipoteză, care tinde să persiste, afirmă încă din secolul al XVII-lea, odată cu Theatrum Statuum Sabaudiæ (c. 1682), că Maurienne își are originea în cuvântul „maur”, în legătură cu incursiunile sarazinilor din secolul al X-lea. Majoritatea erudiților care au studiat problema amintesc însă de mențiunile mult anterioare din secolul al VI-lea. Într-adevăr, în 942, regele Hugues de Arles^⁠(d), din rațiuni strategice și temându-se că regele Italiei, Berengar al II-lea, ar putea accede la tronul său, a încheiat un tratat cu sarazinii. Acești războinici călători urmau să se stabilească în Alpi pentru a preveni orice invazie străină. Unii istorici consideră că, în urma acestui acord, o parte a comunității sarazine s-a implantat în valea Arc, care de facto a ajuns să poarte numele de Maurienne. Numeroase teorii caută, așadar, originea denumirii acestei văi. Poate fi vorba de un amestec erudit al tuturor acestor explicații. Diversitatea ipotezelor subliniază în orice caz caracterul misterios al rădăcinilor toponimului.

În francoprovensală, numită uneori și arpitană, Maurienne se traduce prin Môrièna.

Geografie

Hartă de localizare a Maurienne în Alpii francezi.

Vedere aeriană a conului de la Termignon-Sollières-Sardières, între masivele și ghețarii din Vanoise și Mont-Cenis.

Având o lungime de peste 120 de kilometri, Maurienne este una dintre cele mai mari văi transversale ale Alpilor. Râul care a modelat-o după ultima perioadă glaciară este Arc. Maurienne începe la umbra masivului Levanna, alcătuit din trei vârfuri acoperite de ghețarii de la izvoarele Arc și care domină cătunul Écot (comuna Bonneval-sur-Arc), la poalele colului Iseran. Valea urmează mai întâi un ax nord-est—sud-vest până la Modane, după care coboară spre nord-vest până la Aiton, unde Arc se varsă în Isère.

O parte a văii este integrată în Parcul Național Vanoise, în continuitatea Parcului Național Gran Paradiso (Italia).

Nu există propriu-zis un „masiv al Mauriennei”: valea este mărginită la nord (malul drept al Arc) de marele masiv Vanoise și de lanțurile Lauzière și Grand Arc, iar la sud (malul stâng) de Alpii Graici (în sens restrâns), masivele Mont-Cenis, Cerces, Arves, Grandes Rousses^⁠(d) și Belledonne.

Principalele trecători alpine care pornesc din vale sunt:

• Iseran (2 764 m) spre Tarentaise, cel mai înalt pas rutier al Alpilor ;
• Mont-Cenis (2 085 m) spre valea Suse ;
• Télégraphe (1 566 m) și Galibier (2 642 m) spre Briançonnais și Oisans ;
• Croix-de-Fer (2 065 m) și Glandon (1 922 m) spre Oisans ;
• Madeleine (1 993 m) spre Tarentaise ;
• Grand Cucheron (1 188 m) spre valea Huiles.

Vârfuri principale

• Grande Casse, 3.855 m, punctul culminant al văii
• Vârful Charbonnel, 3.752 m
• Vârful Parrachée, 3.695 m
• Grande Motte, 3.653 m
• Vârful Fournache, 3.642 m
• Albaron, 3.637 m
• Levanna, 3.619 m
• Vârful Ronce, 3.612 m
• Domul Arpont, 3.599 m
• Bessanèse, 3.592 m
• Domul Chasseforêt, 3.586 m
• Grand roc Noir, 3.582 m
• Crucea Roșie, 3.571 m
• Ouille d’Arbéron, 3.563 m
• Domul Nants, 3.562 m
• Vârful Péclet, 3.561 m
• Petite Ciamarella, 3.549 m
• Vârful Polset, 3.528 m
• Vârful Ribon, 3.527 m
• Vârful Labby, 3.521 m
• Aiguille d’Arves, 3.514 m
• Muntele Gébroulaz, 3.509 m
• Vârful Scolette, 3.506 m
• Vârful Lamet, 3.504 m
• Domul Polset, 3.497 m
• Vârful Arcelle, 3.493 m
• Grande aiguille Rousse, 3.482 m
• Vârfurile Châtelard, 3.479 m
• Stânca Saints-Pères, 3.472 m
• Vârful Étendard, 3.464 m
• Vârful Sana, 3.436 m
• Vârful Échelle, 3.418 m
• Vârful Bouchet, 3.416 m
• Vârful Rénod, 3.380 m
• Muntele Ambin, 3.378 m
• Dents d'Ambin, 3.372 m
• Domul Sonnailles, 3.361 m
• Vârful Claret, 3.355 m
• Vârful Sommeiller, 3.332 m
• Vârful Méan Martin, 3.330 m
• Domul Pichères, 3.324 m
• Grand Roc, 3.316 m
• Muntele Giusalet, 3.312 m
• Muntele Pelve, 3.312 m
• Vârful Thorens, 3.262 m
• Vârful Bouchet, 3.254 m
• Vârful Buffettes, 3.233 m
• Marele Galibier, 3.228 m
• Vârful Réchasse, 3.212 m
• Vârful Thabor, 3.207 m
• Muntele Thabor, 3.178 m
• Signal du Petit Mont-Cenis, 3.162 m
• Muntele Bréquin, 3.134 m
• Râteau d’Aussois, 3.128 m
• Stânca Chevrière, 3.126 m
• Calul Negru, 2.832 m
• Grand pic de la Lauzière, 2.829 m
• Vârful Frêne, 2.807 m
• Vârful Bellecombe, 2.755 m
• Marele Arc, 2.484 m

Vârful Péclet

Bessanèse

Vârful Parrachée

Levanna

Muntele Thabor

Muntele Giusalet

Albaron

Vârful Charbonnel

Împărțirea văii

Vedere asupra văii Ambin, una dintre numeroasele văi afluente ale Maurienne.

Geografii disting în mod tradițional trei ansambluri: valea inferioară, mijlocie și superioară. Istoricul Jean Dompnier, în prezentarea sa generală a văii mijlocii, precizează că „este destul de ușor să scoți în evidență întreruperile de relief din această vale de peste 120 de kilometri, unde alternează ombilicuri și praguri glaciare, dar este mai riscant pe plan istoric, economic și administrativ.” La aceste trei ansambluri se pot adăuga și văile afluente, printre care cea a Valloirette (de la Col du Galibier până la Saint-Michel-de-Maurienne), bazinul Arve sau al Arvanului, care curge până la Saint-Jean-de-Maurienne, valea Villards, numită și a Glandonului (Saint-Alban-des-Villards și Saint-Colomban-des-Villards), ori cea a Bugeonului (de la Col de la Madeleine până la La Chambre). Numeroase văi secundare au constituit căi de trecere privilegiate încă din Antichitatea târzie între Peninsula Italică și Europa de Vest. Unele, precum văile Avérole, Savine, Fréjus sau Rocheure, nu au fost niciodată cu adevărat populate, dar au servit mereu drept căi de trecere.

Vedere asupra Văii inferioare la dreapta și a văii Villards la stânga, în zona localității La Chambre.

Valea inferioară

Valea inferioară începe cu cantonul Aiguebelle și se termină în zona cantonului La Chambre. Această parte a văii traversează masivele cristaline externe. Este o porțiune împădurită și verde, cu fund larg, plat și adâncit. Ea este alcătuită din pereți abrupți, cu o diferență de nivel foarte mare între talveg și vârfurile apropiate (în medie 2.000 de metri), vizibile din fundul văii. De exemplu, diferența de nivel dintre satul Épierre, situat la 348 metri, și vârful apropiat Grand Pic de la Lauzière, care atinge 2.829 metri, oferă vizitatorului impresia de a se afla în fața unui zid de aproape 2.480 de metri înălțime. Valea inferioară, datorită reliefului său accidentat și pădurilor sale dense și bogate în numeroase specii, oferă un ecosistem ideal pentru numeroase specii de animale rare și sălbatice, precum râsul.

Valea de mijloc

Vedere asupra văii de mijloc la nivelul orașului Saint-Jean-de-Maurienne, cu masivul Arves pe fundal.

Defileul Esseillon, prag glaciar ce separă valea de mijloc de valea superioară.

De la La Chambre începe valea de mijloc, care se întinde până la Modane. Aceasta este alcătuită dintr-un fund de vale foarte îngust, deschizându-se după impresionante defilee și praguri, precum cel de la Pas du Roc, la intrarea în Saint-Michel-de-Maurienne, către bazine legate de văi laterale unde se află majoritatea satelor montane și stațiunilor de schi, precum Orelle (conectată la domeniul Trois Vallées^⁠(d)), Valloire sau Saint François Longchamp. Aceste văi se termină, în general, printr-o trecătoare carosabilă, cum sunt Madeleine, Galibier sau Croix-de-Fer, ori prin simple pasuri, precum Col de la Valette (2 291 m) sau Col de la Vallée Étroite. În aceste bazine se concentrează majoritatea locuințelor și a infrastructurilor industriale. Ele sunt alimentate de numeroase torenți de munte, care au determinat implantarea uzinelor siderurgice în Maurienne la începutul secolului al XX-lea, la fel cum s-a întâmplat și în Tarentaise sau în Valais. În prezent, principalul actor industrial este grupul Trimet, care a înlocuit grupul Rio Tinto. Aceste uzine, ce necesită o putere electrică considerabilă, sunt alimentate de centralele hidroelectrice locale (precum barajul de la Bissorte). La început, transportul electricității pe distanțe mari nu era stăpânit, motiv pentru care industriile au fost implantate în proximitatea surselor de energie. Cel mai bun exemplu este Saint-Jean-de-Maurienne, care rămâne un important pol electrometalurgic.

Fundul văii de mijloc nu cunoaște, raportat la lungimea sa considerabilă, decât o creștere redusă de altitudine. Această porțiune a văii beneficiază, pe versantul adret, de un însorire excepțională. Acest microclimat, prezent și în anumite locuri din Mauriennea superioară, precum conul de dejecție de la Sollières-Sardières-Termignon, permite menținerea unei agriculturi tradiționale și de subzistență, dar și renașterea unor culturi uitate, precum cea a șofranului. În același mod, viticultura reapare: pe versanții cei mai bine expuși se replantează vițe de vie, în special soiul persan, un vin roșu originar din Maurienne, adaptat condițiilor climatice locale.

Modane, ultimul oraș al văii, este un oraș de frontieră, situat la capătul tunelurilor feroviar și rutier ale Fréjusului și dominat de stațiunea Valfréjus. Așadar, Modane, oraș aflat la limita văii de mijloc, reprezintă poarta de acces către valea superioară a Arc. De altfel, la ieșirea din localitate, relieful se schimbă radical: drumul național, până atunci relativ plat, începe să urce brusc și se transformă într-o șosea de munte ce străbate falezele vertiginoase ale pragului glaciar format de defileul Esseillon.

Valea Superioară

În sfârșit, prin valea superioară se înțelege partea înaltă a văii Arc, care urmează frontiera italiană pe o distanță de aproximativ 45 de kilometri, în regiunea masivului Mont-Cenis. Extinzându-se dincolo de defileul Esseillon, aceasta constituie partea superioară a văii Arc, având un talveg de altitudine ridicată, ce începe la 1 100 de metri, format în principal din praguri glaciare ce se deschid către conuri de dejecție. Ea debutează în amonte de tracătoareade la Chavière, ce marchează sfârșitul masivelor cărbunoase și începutul unității masivelor cristaline Grand-Saint-Bernard/Vanoise/Ambin, care se întind din Valais până în valea Suse și sunt mărginite la est de masivul Grand-Paradis.

Regiunea este cunoscută încă din Antichitate și păstrează numeroase vestigii de locuire umană începând din Paleolitic. În Evul Mediu, ea reprezenta un important culoar de schimburi comerciale, grație în special „drumului Sării”. Acesta traversa masivul Vanoise prin trecătoarea cu același nume și permitea schimbul de brânzeturi, printre care celebrul beaufort, renumit încă din epoca romană, și sarea exploatată în minele de la Salins, în Tarentaise, contra țesături și mirodenii, aduse din Italia prin pasul Mont Cenis.

Vedere a conului de dejecție de la Termignon-Sollières (în stânga), între masivele Vanoise și Mont-Cenis.

Vedere a versantului sudic al semnalului Petit Mont-Cenis, care culminează la 3.162 de metri altitudine, și a lacului, cale de trecere a schimburilor comerciale transalpine.

Construcția în curs a unui chalet tradițional, respectând tradiția arhitecturală și normele impuse.

Bonneval-sur-Arc, extremitatea văii.

Vedere către Grande Casse^⁠(d), cel mai înalt vârf din Maurienne, în Parcul Național Vanoise.

Acest traseu de altitudine, pavat în mare parte, a făcut recent obiectul unei importante lucrări de restaurare realizate de Parcul Național Vanoise. Delimitarea părții superioare a văii rămâne totuși controversată. Astfel, pentru specialiștii în geografie fizică, valea superioară începe în amonte de Modane, mai precis dincolo de defileul Esseillon. Acest prag glaciar constituie un promontoriu ce domină valea de mijloc, bogat în fortificații militare, al căror scop inițial era protejarea văii superioare și a Piemontului de invaziile franceze. Din perspectiva economiștilor, Modane este atașat văii superioare, argumentându-se că orașul exercită o influență foarte puternică asupra satelor din amonte, prin intermediul infrastructurilor economice și administrative (centre comerciale, unități școlare sau gara SNCF, de pildă). Totuși, pentru marea majoritate a analiștilor, Modane este un oraș aparținând părții mediane a acestei văi, atât prin relief (întregul sector aval al cantonului este săpat în șanțul cărbunos care se prelungește până la Saint-Michel-de-Maurienne), cât și prin istoria industrială a zonei.

Mult timp rămasă la marginea restului văii și a dezvoltării sale economice, această porțiune păstrează un caracter autentic și sălbatic, cu tradiții și un folclor unic și viu, precum Diavolul din Bessans sau sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului celebrată la 15 august în satul Bramans.

Arhitectura diferă de restul văii, cel mai vizibil exemplu fiind acoperișurile din piatră ce învelesc chaleurile și coșurile lor de fum decorate cu piatră. Astfel, noile construcții, precum și renovările din valea superioară și din contraforturile situate între Modane și Aussois, sunt supuse aprobării Consiliului de arhitectură, urbanism și mediu al Savoiei (CAUE), cu sprijinul arhitecților consultanți și al Sindicatului Ținutului Maurienne.

Satele, în ordinea lor pe cursul văii, sunt:

• Villarodin-Bourget (și stațiunea de schi La Norma);
• Avrieux;
• Aussois (stațiune de schi);
• Bramans;
• Sollières-Sardières (domeniu de schi nordic pe platoul Sardières);
• Termignon;
• Lanslebourg-Mont-Cenis, Lanslevillard (cele două sate formând împreună cu Termignon stațiunea Val Cenis);
• Bessans (mare domeniu de schi fond și stadion internațional de biatlon, unic în Franța);
• Bonneval-sur-Arc (domeniu de schi alpin).

Populația este de aproximativ 5 000 de locuitori permanenți, la care se adaugă circa 15 000 de persoane în sezonul de iarnă.

Mauriennea superioară este presărată cu nenumărate vârfuri ce depășesc 3 000 de metri, multe dintre ele apropiindu-se de pragul de 4 000 de metri. Această porțiune a văii dispune de o vastă acoperire glaciară.

Din punct de vedere climatic, valea superioară ilustrează perfect observațiile lui Verneilh, prefect al departamentului Mont-Blanc în perioada ocupației Savoiei de către Napoleon I. În raportul său Statistique générale de la France, Département du Mont-Blanc (1807), Verneilh menționa: « Adesea, pe fundul unei văi, călătorul îndură cu greu arșița unui soare dogoritor, în timp ce, privind către munții ce îl înconjoară, zărește promoroaca unei ierni veșnice; alteori, după ce a traversat zăpezi sau ghețuri pe culmile munților, coboară în câmpie și întâlnește mai întâi păduri, apoi o verdeață încântătoare, mai jos flori sau chiar fructe. » (p. 164). Astfel, Mauriennea, datorită poziționării sale adânc încastrate între masive foarte înalte și fiind supusă puternicilor efecte ale foehnului, constituie o ilustratie elocventă a acestei descrieri. În această parte a văii, precipitațiile se situează mult sub mediile obișnuite. Regiunea este adesea comparată cu climatul aproape mediteranean specific văii Ronului, în zona centrală acantonului Valais, în jurul orașului Sierre^⁠(d).

Geologie

Vedere asupra Pointe de l'Échelle (3 418 m, Vanoise) dinspre Pointe de l’Observatoire (3 015 m), alcătuită din roci metamorfice ce oferă un relief accidentat.

Vanoise, în accepțiunea sa restrânsă (Vanoise cristalină), este alcătuită dintr-un vast și profund soclu de cuarțit (rocă metamorfă compactă și foarte dură), din micașisturi, gnaisuri și straturi de granit care se suprapun peste soclul masivului cristalin intern al Grand Paradis în partea cea mai orientală a văii. Masivele ce formează bariera sudică alternează între soclul cristalin Ambin, în continuitate geologică cu Vanoise, întinzându-se din Valais până în valea Suse (unitatea Grand-Saint-Bernard/Vanoise/Ambin), și masive de șisturi, precum cele de la Pointe de Ronce sau Pointe de Charbonnel.

Mauriennea superioară se compune dintr-o mare varietate de roci metamorfice: gnais, șist albastru, șist verde, micașisturi, dar și serpentinit, cuarțit, amfibolite și calcaro-șisturi. De asemenea, se întâlnesc roci magmatice, în special porfir, gabro și diorit, care apar la suprafață din soclul Ambin în masivul Mont-Cenis^⁠(d).

Această bogăție minerală determină o diversitate remarcabilă de forme de relief, dar și de tipuri de vegetație, care se dezvoltă în funcție de solurile variate pe care aceste roci le generează. Astfel, de pe un versant pe altul, se pot găsi specii vegetale complet diferite, datorită naturii mai mult sau mai puțin acide a solurilor. Această particularitate a determinat unii botaniști alpini să denumească anumite specii în raport cu unul dintre masivele Mauriennei superioare. Carex glacialis^⁠(d), prezentă exclusiv în regiunile boreale, a fost descoperită în zona Mont-Cenis.

Soclul cristalin intern al masivului Ambin, eliberat de acoperirea sa sedimentară și format din roci metamorfice și magmatice.

Masivele din valea superioară păstrează o importantă acoperire sedimentară, alcătuită în principal din ghips, ceea ce conferă un aspect impunător diverselor masive. Cariere de ghips au fost exploatate până recent, iar arhitectura locală a folosit pe scară largă acest material, foarte căutat odinioară pentru tencuiala unei părți a fațadelor caselor.

Dolomita, mai compactă și mai rezistentă decât alte roci sedimentare, este de asemenea foarte prezentă pe versanții situați în amonte de vale. Impermeabilă și rezistentă la acizi, spre deosebire de calcar, ea este prin urmare insensibilă la aciditatea precipitațiilor și nu a fost afectată de înghețurile cuaternare din timpul fazelor de crioclastie. Aceste roci conservate se conturează sub forma unor monoliți care străpung acoperirea sedimentară a soclului cristalin, erodată treptat de acțiunea lentă a solurilor.

Metacuarțit cu nivele filitoase (fengită, clorit), provenit de pe versanții Dent Parrachée^⁠(d).

Afloriment de gnais montonat (sudul Mont-Cenis).

Bloc de serpentinit provenit din versantul nordic al masivului Mont-Cenis.

Bloc de calcare șistoase puternic cristalizate și străbătute de vene de cuarț.

Porfir roșu antic (riolit), zăcământul de la Mont-Cenis.

Cristale de sulf (galbene) și de anhidrit (albe).

Blocuri de micașisturi gri din Ambin.

Gnais din soclul Ambin (masivul Mont-Cenis), cu o textură micacee apropiată de a micașistului.

Cascade care traversează straturi de dolomit, calcar cristalin și prasinit.

Stâncă verde, zăcământul de la Mont-Cenis.

Prasinit (șist verde) venețiat cu cuarț, zăcământul Mont-Cenis.

Bloc de anhidrit foarte cristalizat, masivul Mont-Cenis.

Monolite de dolomit într-o pădure de pini în partea superioară a văii, la 1.400 m.

Astfel, locuințele tradiționale din această regiune reflectă această bogăție: zidurile și lauzele acoperișurilor sunt realizate din cuarțit și gnais, iar placajul de larice și tencuiala sunt folosite pentru fațade. Această abundență de roci într-o zonă restrânsă reprezintă o adevărată atracție pentru geologi și botaniști. De asemenea, în Mauriennea superioară există câteva cariere exploatând roci metamorfice destinate ornamentului, cum este cea situată în comuna Sollières-Sardières, care produce porfiruri șistoase. Totuși, aceste exploatări rămân excepționale, datorită reglementărilor stricte impuse de parcul național.

Riscuri naturale

Maurienne este, din când în când, scena unor fenomene seismice, succesiuni de cutremure care se produc în aceeași zonă pe o perioadă ce poate dura chiar mai mulți ani. Astfel de fenomene au fost observate în secolul XIX în zona centrată pe Montrond, și în secolul XXI în sectorul Montgellafrey–La Chapelle–Saint-François-Longchamp.

Faună și floră

Maurienne prezintă foarte multe tipuri de habitate cu expuneri extrem de variabile, de la est la vest în partea superioară a văii și expuse fie la nord (ubac), fie la sud (adret) pe o mare parte a lungimii sale. Aceste habitate includ păduri (de foioase, de conifere sau mixte), pajiști și zone umede, oferind refugiu unui număr mare de specii.

O asociație de naturaliști, înființată în anul 2000, se ocupă cu inventarierea speciilor, iar datele colectate arată că două treimi din speciile de fluturi diurni (superfamilia Papilionoidea), peste patruzeci de specii de buburuze (Coccinellidae) și 25 dintre cele 46 de specii de bondari din Franța trăiesc în această vale.

Printre fauna și flora locală, câteva specii emblematice sunt:

Capră alpină pe înălțimile din Saint-Julien-Mont-Denis, animal emblematic al parcului Vanoise.

Zăganul, cea mai mare pasăre din Alpi, revenită în Maurienne.

Broască roșcată la 2 300 m altitudine în masivul Mont-Cenis^⁠(d).

Faună

Principalele mamifere

• Capra alpină – Capra ibex
• Șoarecele de zăpadă – Chionomys nivalis
• Capra neagră – Rupicapra rupicapra
• Liliacul mare cu potcoavă – Rhinolophus ferrumequinum
• Hermina – Mustela erminea
• Iepurele alb – Lepus timidus
• Lupul euroasitic – Canis lupus lupus^⁠(d)
• Râsul eurasiatic – Lynx lynx
• Marmota – Marmotta marmotta (prezentă peste tot)
• Jderul de copac – Martes martes
• Șoarecele de pădure cu guler – Apodemus flavicollis^⁠(d)
• Chițcanul de apă – Neomys fodiens
• Liliacul urecheat roșcat – Plecotus auritus^⁠(d)
• Liliacul pitic – Pipistrellus pipistrellus
• Vulpea roșie – Vulpes vulpes

Principalele păsări

• Acvila de munte – Aquila chrysaetos
• Alunarul – Nucifraga caryocatactes
• Stăncuța alpină – Pyrrhocorax pyrrhocorax
• Bufnița mare de pădure – Bubo bubo
• Zăganul – Gypaetus barbatus
• Ierunca alpină – Lagopus muta^⁠(d)
• Cinghița alpină – Montifringilla nivalis
• Minunița – Aegolius funereus
• Potârnichea de stâncă – Alectoris graeca
• Cocoșul de mesteacăn – Tetrao tetrix
• Fluturașul de stâncă – Tichodroma muraria

Principalii șerpi, șopârle și amfibieni

• Șarpele lui Esculap – Elaphe longissima
• Șarpele de alun – Coronella austriaca
• Broasca roșcată – Rana temporaria^⁠(d)
• Șopârla de munte – Zootoca vivipara
• Tritonul de munte – Triturus alpestris^⁠(d)
• Vipera aspis^⁠(d) – Vipera aspis

Zâmbrul este foarte prezent în masivul Mont-Cenis^⁠(d), de la Bramans la Bessans.

Artemisia glacialis^⁠(d), specie foarte rară de genepi, prezentă în Haute Maurienne.

Floră

Conifere

• Molidul – Picea abies
• Ienupărul – Juniperus communis
• Zada europeană – Larix decidua (cel mai mare exemplar din Europa se află la Montricher)
• Jneapănul – Pinus mugo
• Pinul cu cârlige – Pinus uncinata
• Zâmbrul – Pinus cembra
• Pinul de pădure – Pinus sylvestris
• Bradul argintiu – Abies alba

Plante cu flori (Angiosperme)

• Androsace alpina^⁠(d)
• Erica carnea^⁠(d)
• Campanula cenisia^⁠(d)
• Eryngium alpinum^⁠(d)
• Floarea-reginei – Leontopodium alpinum
• Artemisia glacialis^⁠(d)
• Gentiana utriculosa^⁠(d)
• Carex glacialis^⁠(d)
• Linnaea borealis^⁠(d)
• Viola cenisia^⁠(d)
• Pulsatilla halleri^⁠(d)
• Ranunculus glacialis^⁠(d)
• Papucul doamnei – Cypripedium calceolus
• Saxifraga oppositifolia^⁠(d)
• Pedicularis cenisia^⁠(d)

Istorie

Istoria provinciei

Maurienne are o istorie strâns legată de geografia sa: o vale intra-alpină care a facilitat trecerea și schimburile între viitorul teritoriu al Franței și Peninsula Italică, conferindu-i o anumită importanță în fiecare dintre perioadele istoriei mai generale a Savoiei. Tot aici este menționat pentru prima dată strămoșul casei de Savoia, Humbert, care, la începutul secolului al XI-lea, purta titlul de conte de Maurienne și a dat naștere primilor prinți de Savoia, viitori regi ai Italiei.

Protoistorie

La Pierre aux Pieds

Trebuie așteptată topirea marilor ghețari alpini și, mai ales, perioada neolitică pentru ca primii locuitori să se stabilească în valea Maurienne, venind din Peninsula Italică. Pe teritoriul comunei Lanslevillard pot fi observate astfel megaliți precum Pierre aux Pieds (la puțin sub 3 000 m altitudine) și Pierre de Chantelouve. În întreaga vale se regăsesc, de asemenea, pietre gravate sau picturi rupestre, precum cele de la Bessans, de la Arcelle, în apropierea masivului Mont-Cenis, sau pe teritoriul comunei Aussois. Pe versanții sudici și nordici ai Grand roc Noir se află gravurile rupestre cunoscute sub numele de Gravures du Grand roc Noir, situate în comuna Termignon.

În satul Sollières, arheologii au descoperit în 1972, pe situl des Balmes (o grotă situată la 1 300 m altitudine), o necropolă care indică o locuire din jurul anului 2900 î.Hr. până la sfârșitul epocii fierului. Această descoperire a condus la crearea unui muzeu de arheologie în satul Sollières-l’Envers, în apropierea locului unde a fost descoperită grota.

O remarcabilă civilizație s-a dezvoltat în epoca fierului (secolele VI–II î.Hr.), caracterizată prin producerea de bijuterii (brățări, pandantive etc.) de către bronzieri locali. Necropolele cu morminte construite din lespezi de piatră sunt numeroase (Albiez, Saint-Sorlin și Saint-Jean-d'Arves, Saint-Jean-de-Maurienne, Lanslebourg, Lanslevillard, Saint-Julien-Mont-Denis etc.). Henri Onde observă, de altfel, că numeroasele toponime Pierre-Fendue, Pierre-Fiche, Pierre-Levée și Pierre-Lée din comunele situate în partea superioară a Maurienne păstrează, foarte probabil, amintirea unor monumente megalitice.

Antichitate

Înainte de integrarea în lumea romană, Maurienne era locuită de gali. Medulii se aflau în partea mediană și inferioară a văii. Cât despre partea superioară a Mauriennei, aceasta era populată de Graioceli, al căror centru, Ocellum, ar putea fi localizat pe teritoriul actualei comune Aussois. În anul 16 î.Hr., întreaga vale a fost inclusă în provincia Alpes Cottiae, cu capitala la Susa. Regele Cottius a devenit prefect al provinciei.

Traseele avute în vedere prin Isère și Maurienne de către Hannibal și armata sa.

Unii istorici susțin că Hannibal și armata sa ar fi trecut prin valea Maurienne, urmând cursul râului Arc. Astfel, o variantă a acestui traseu, susținută de Geoffroy de Galbert, ar traversa lanțul Belledonne prin Pas de la Coche, ar continua peste Col de la Croix-de-Fer și ar ajunge în Maurienne în dreptul actualului Saint-Jean-de-Maurienne. Acestă scurtătură de aproximativ 20 de kilometri era utilizată și în Evul Mediu, printr-o zonă relativ populată. Totuși, istoricul Serge Lancel^⁠(d) observă că drumul cel mai scurt prin munți nu este neapărat și cel mai avantajos, din cauza efortului suplimentar pe care îl impune. El consideră că acest traseu ocolitor prin valea Arc prezenta un interes strategic, întrucât armata evita astfel trecătorile Petit-Saint-Bernard și Montgenèvre, bine cunoscute de adversarii săi, ceea ce îi oferea șansa de a-i surprinde pe romani.

Trei pasaje spre Italia au fost astfel luate în considerare de diferiți cercetători în legătură cu Maurienne: Pasul Mont Cenis (2 083 m), Col du Petit Mont-Cenis (2 182 m) și Col Clapier (2 482 m sau 2 477 m), care duce în valea Suse și spre cursul râului Doire.

Evul Mediu

Ținut episcopal

Orașul Saint-Jean-de-Maurienne primește de la sfânta Thècle, în secolul al VI-lea, moaște ale lui Ioan Botezătorul (trei degete ale mâinii). Cu această ocazie, Guntram^⁠(d), regele Burgundiei, ridică o catedrală dedicată lui Ioan Botezătorul, în anul 565 sau 574, marcând începutul episcopiei. Dincolo de aspectul spiritual, Guntram retrage valea de sub autoritatea episcopului de Torino, preluând astfel controlul asupra văilor Susa și Briançon. Această politică îi permite să controleze văile alpine dintre regatul său și teritoriile longobarzilor din Câmpia Padului.

Pagii în epoca carolingiană.

Fortăreață situată la Aiguebelle. La aprinderea acelor felinare, alarma se răspândea ca un incendiu, din turn în turn, pe toată valea, iar vasalii care o locuiau, luând armele, se adunau sub stindardul seniorului.

La mijlocul secolului al X-lea, un grup de sarazini veniți din Fraxinet^⁠(d), din împrejurimile actualului Saint-Tropez, s-a stabilit în Alpi și mai ales în valea Arc. Trimiși de regele Hugues de Arles^⁠(d), care încheiase un tratat cu sarazinii, ei trebuiau în principal să împiedice orice invazie inamică, venită mai ales din partea rivalului său, regele Italiei Berengar al II-lea. O parte dintre sarazini vor părăsi regiunea, o a doua va fi învinsă în timpul bătăliei de la Tourtour, iar o a treia se va stabili în regiune. „Timpul și nenumăratele amestecuri de populații au făcut restul: încet, de-a lungul generațiilor, contingentul sarazin s-a dizolvat astfel în populația provensală”.

Maurienne feudală

La trecerea lui Carol cel Mare prin Savoia, acesta împarte teritoriul în comitate, printre care și cel al Maurienne. Acesta este atribuit, prin Tratatul de la Verdun (843), lui Lothar, până la integrarea sa în noul regat al Burgundiei septentrionale. Potrivit unei legende, în timpul traversării văii, sabia Durandal i-ar fi fost oferită lui Carol cel Mare de către un înger al lui Dumnezeu, pentru a o înmâna unui conte căpitan. Carol cel Mare o oferă tovarășului său Roland. Dincolo de legendă, se afirmă că sabia ar fi fost forjată cu fier provenit din minele Hurtières, renumite în epocă în întreaga Europă.

Începând cu secolul al XI-lea, controlul asupra văii este împărțit între episcopul de Saint-Jean-de-Maurienne și o nouă putere regională emergentă, familia Humbertienilor. Într-o măsură mai mică, trebuie menționată și familia viconților de La Chambre.

În jurul anului 1003, primul său reprezentant este un senior pe nume Humbert. Se pare că acesta era rudă cu înalți demnitari ai clerului și, de asemenea, apropiat (posibil chiar rudă) al reginei Burgundiei, Ermengarda. Humbert deținea mai multe feude în regiune și a obținut mai întâi titlul de conte (fără precizări), apoi, între 1043 și 1046, titlul de conte în Maurienne. Descendenții săi vor obține în 1143 titlul de conte de Savoia, dinastia ce va deveni ulterior Casa de Savoia. Centrul puterii familiei se afla în special în castelele Charbonnières (Aiguebelle) și Hermillon (Le Châtel). Maurienne poate fi astfel considerată leagănul acestei familii, care a stat la originea comitatului de Savoia.

Puterea episcopală era uneori prost acceptată și a dus la o răscoală țărănească — cunoscută sub numele de răscoalele din Arves — în 1326. Contele Eduard de Savoia a trebuit să intervină pentru a-l sprijini pe episcop, dar a profitat de ocazie pentru a-și impune definitiv autoritatea asupra întregii văi. Această intervenție era, probabil, motivată de dorința de a „controla trecătorile Galibier și Glandon, precum și drumurile ce duceau spre Dauphiné”, care îi scăpau până atunci.

Valea este împărțită încă din secolul al XIII-lea în castelanii. Înainte de răscoala din Arves, episcopul controla șase dintre acestea — adică 18 comune, în timp ce alte opt îi scăpaseră și trecuseră sub controlul familiei La Chambre. După intervenția contelui de Savoia, episcopului i-au rămas doar trei: Saint-André, Argentine și Valloire. În realitate, el deținea puterea deplină doar asupra a cinci parohii (Argentine, Albanne, Montricher, Valloire și Saint-André), reunite sub denumirea de Terre limitée, împărțind autoritatea cu contele asupra restului teritoriilor episcopale, cunoscute drept Terre commune. În paralel, contele de Savoia controla aproape întreaga vale prin două castelanii: Aiguebelle și o a doua, numită Maurienne (grupând aproximativ patruzeci de parohii, fiind cea mai importantă a comitatului de Savoia). Valea ținea de Savoia, asemenea Savoiei Propre sau văii învecinate, Tarentaise. Viconții de La Chambre controlau, la rândul lor, alte două castelanii.

Familiile senioriale erau numeroase pe teritoriile Mauriennei. Conform unui articol al lui Alexis Billiet (apărut în 1837), iată câteva nume de familii din secolele al XIII-lea și al XV-lea:

• familia de Luciane sau Mareschal Luciane, cu castel la Saint-Martin-de-la-Porte;
• familia d’Urtières sau des Hurtières (de Urteriis sau Hurteria), prezentă încă din secolul al X-lea, care s-ar fi contopit cu seniorii de Miolans în secolul al XIV-lea, la Saint-Georges-des-Hurtières;
• familia de Tigny (de Tygniaco, dispărută în secolul al XIV-lea), care deținea o casă fortificată în satul Tigny (astăzi cătun al comunei La Chapelle);

Vedere asupra vârfului Grand pic de la Lauzière dominând Basse Maurienne, leagăn al Casei de Savoia.

• familia nobililor Pallueli de La Rochette;
• familiile d’Arves, originară din Arves, de Sallière(s), originară din Albiez-le-Jeune, și de Martin, originară din Saint-Colomban-des-Villards. Primele două familii s-au unit prin alianță matrimonială devenind Sallière(s) d’Arves, iar la 31 ianuarie 1605, Gasparde, fiica cea mare a lui Pierre Sallière d’Arves, s-a căsătorit cu Ennemond Martin, dând naștere familiei Martin Sallières d’Arves;
• familia des Colonnes (de Colompnis), din satul Colonnes, posesoare a unui castel la Saint-Pancrace;
• familia des Côtes (de Costis), deținătoare a unui castel la Saint-Pancrace;
• familia de La Balme, cu castel la Montvernier;
• familia de Seyssel, viconți de Maurienne;
• familia d’Albiez (de Albiaco), cu castel la Albiez-le-Vieux;
• familia Du Pont, posesoare de proprietăți de la Saint-Michel-de-Maurienne până în zona inferioară a Mauriennei;
• familia de La Place (de Plateâ);
• familia de Cuines (de Cuynâ, secolele al XII-lea – al XIV-lea);
• familia nobililor Vallin, cu castel pe teritoriul comunei Fontcouverte.

Istorie contemporană

În 1805, în timpul traversării Alpilor din campania Italiei, Napoleon I a ordonat amenajarea unei șosele imperiale, ceea ce a sporit importanța comercială a văii.

Tot atunci a fost inaugurată linia de telegraf optic Paris–Torino, care traversa întreaga vale Arc. Numeroase vestigii ale semafoarelor sunt încă vizibile pe înălțimile Mauriennei. Telegraful de la Sollières-Sardières a fost restaurat recent cu ocazia bicentenarului acestei rețele de comunicații.

La 8 martie 1817, o avalanșă pornită din masivul Dent Parrachée a distrus parțial satul Sollières și a spulberat cea mai mare parte a bisericii sale, reconstruită câțiva ani mai târziu.

În perioada sardă, începând cu 1819, valea a fost barată la nivelul Esseillon printr-un ansamblu defensiv.

În perioada 1860–1947, frontiera dintre Franța și Italia a urmat linia de creastă, formând o delimitare complexă: Italia dispunea de poziții dominante de observație asupra teritoriului francez, dar și Franța, prin puncte precum pointe de Bellecombe, supraveghea trupele adverse.

După 1857, a început șantierul pentru străpungerea tunelului feroviar al Mont-Cenis, între Modane și Bardonecchia, sub conducerea administrației sarde. Această cale urma să lege Torino de Franța prin linia de la Fréjus. Deoarece lucrările de străpungere a tunelului – prevăzute să dureze treizeci de ani – avansau lent, inginerii Thomas Brassey și John Fell i-au propus în 1865 împăratului Napoleon al III-lea construirea unei linii feroviare provizorii între Saint-Michel și Susa. Aceasta trecea peste col du Mont-Cenis, folosind locomotive cu sistemul Fell, urmând în mare măsură traseul șoselei. Exploatarea a durat doar trei ani și s-a încheiat în 1871, când lucrările tunelului feroviar s-au accelerat datorită invenției inginerului Germain Sommeiller, care a introdus perforatoarea cu aer comprimat. Acest tunel a consolidat importanța strategică a axei Maurienne–valea Susa și a facilitat considerabil schimburile dintre câmpia Padului și Europa Occidentală.

În noaptea de 12 spre 13 decembrie 1917, Maurienne a fost scena unuia dintre cele mai grave accidente feroviare din Europa: dezastrul de la Saint-Michel-de-Maurienne, soldat oficial cu 427 de morți, deși presa vremii a menționat până la 1 000 de victime.

Manevre în Maurienne Superioară, în 1930: tancuri pe drumul Loza.

În urma armistițiului din 24 iunie 1940, semnat la villa Incisa din apropiere de Roma între Franța (reprezentată de generalul Charles Huntziger^⁠(d)) și Regatul Italiei (reprezentat de mareșalul Pietro Badoglio), partea superioară a văii Mauriennei – respectiv cantonul Lanslebourg-Mont-Cenis împreună cu comunele Aussois și Avrieux – a fost anexată de Italia, administrația fiind transferată la Torino. Locuitorii au fost obligați să își înlocuiască actele de identitate franceze cu pașapoarte italiene.

După capitularea Italiei la 8 septembrie 1943 și ocuparea regiunii de către armata germană, satele din valea superioară a Arc-ului au fost supuse represaliilor și distrugerilor, ca pedeapsă pentru sprijinul acordat mișcărilor de rezistență. Localități precum Lanslebourg sau Bessans au fost incendiate, iar la Modane a fost instalat chiar un lagăr de concentrare. Orașul a fost bombardat la 17 septembrie 1943 de aviația aliată, ținta principală fiind gara – nod strategic de tranzit între Franța și Italia, disputat de trupele germane și forțele aliate. Numeroase proiectile au ratat însă obiectivul, provocând distrugeri masive și aproape o sută de victime civile.

Ulterior, zona a devenit scena unuia dintre cele mai cunoscute episoade ale rezistenței franceze în Alpi: bătălia de la Mont-Froid (2 819 m altitudine), desfășurată pe teritoriul comunei Sollières-Sardières, în aprilie 1945, între vânătorii alpini francezi și unități germane profund îndoctrinate. Aceste confruntări, purtate în condiții extreme, au devenit un simbol al rezistenței alpine.

Prin Tratatul de la Paris (1947), Franța a recuperat platoul Mont-Cenis, considerat până atunci o vulnerabilitate geostrategică și o „eroare istorică”, teritoriu anexat de Italia odată cu alipirea Savoiei din 1860. Suprafața Mauriennei a crescut astfel cu 81,79 km². De jure, comunele Sollières-Sardières, Lanslebourg și Bramans și-au redobândit pășunile alpine seculare, aflate anterior pe teritoriu străin, dar care le-au aparținut dintotdeauna. Mauriennea și-a regăsit astfel granițele istorice.

Tratatul de la Paris din 1947 marchează revenirea platoului Mont-Cenis în Haute Maurienne; în fundal se află muntele Giusalet și ghețarul său.

În iunie 1957, Mauriennea a fost devastată de o viitură spectaculoasă. Cele mai afectate au fost orașele Modane și Fourneaux. La începutul lunii, ploi torențiale au căzut peste întreaga vale, mai ales în partea sa superioară. Sub efectul unui foehn, temperatura a crescut brusc de la 8 la peste 30 °C, ceea ce a determinat o creștere de cinci ori a debitului râurilor. Arc-ul a ieșit din matcă, iar în noaptea de 14 iunie, în jurul orei 2, a fost declanșată alerta generală. Râul, depășind cu peste 3 metri nivelul obișnuit, transporta bușteni, pietre și nămol, devastând totul în cale. Apa a pătruns în locuințe, rețelele de alimentare au cedat sub presiune, iar podul de la Glaire a fost distrus.

Această viitură a paralizat infrastructura de comunicații – telefonie, drumuri și căi ferate – și a determinat autoritățile să definească o nouă politică de gestionare a râului. Între 1962 și 1964, au fost realizate ample lucrări de îndiguire a Arc-ului pentru a preveni repetarea unor astfel de catastrofe, care reprezentau o amenințare permanentă pentru locuitorii Mauriennei.

Politică și administrație

Saint-Michel-de-Maurienne

Bramans iarna

Capitala istorică a Mauriennei este Saint-Jean-de-Maurienne, la confluența Arcului și a Arvanului.

Maurienne corespunde arondismentului Saint-Jean-de-Maurienne, care reunește cantoanele:

• Aiguebelle
• La Chambre
• Lanslebourg-Mont-Cenis
• Modane
• Saint-Jean-de-Maurienne
• Saint-Michel-de-Maurienne

Orașe principale

Localitățile principale, urcând pe vale spre est, sunt:

• Basse Maurienne:
  • Aiguebelle
  • La Chambre
• Moyenne Maurienne:
  • Saint-Jean-de-Maurienne
  • Saint-Michel-de-Maurienne
  • Modane
• Haute Maurienne:
  • Aussois
  • Bramans
  • Sollières-Sardières
  • Termignon
  • Lanslebourg-Mont-Cenis și Lanslevillard, formând împreună cu Termignon stațiunea Val Cenis
  • Bessans

Transport

Linia Maurienne către Orelle.

• Linia Maurienne și tunelul feroviar Frejus (începerea lucrărilor în 1857, inaugurare în 1871).
• Tunelul rutier Frejus (începerea lucrărilor în 1974, prima inaugurare în 1979, deschiderea pentru circulație în 1980).
• Autostrada A43 (începerea lucrărilor în 1993, inaugurare în 1997). Această autostradă a jucat un rol major în dezvoltarea văii. Într-adevăr, această nouă axă de comunicație a permis decongestionarea drumurilor naționale și departamentale saturate de trafic, permițând totodată reamenajarea fundului văii. Lucrările au îmbunătățit imaginea Maurienne atât în ochii locuitorilor, cât și ai călătorilor care traversează valea. De altfel, în timp ce legea impune ca fiecare nou tronson de autostradă să aloce 1 % din buget pentru valorificarea teritoriului traversat (legea „1 %”), A43 a alocat nu mai puțin de 5 %. Această alocare bugetară importantă a vizat reducerea poluării fonice și vizuale, precum și refacerea și reabilitarea unor situri aflate în paragină. Astfel, autostrada a depus eforturi considerabile pentru a minimiza impactul căii rutiere asupra peisajului, recurgând ori de câte ori a fost posibil la tuneluri și pasaje acoperite, precum și utilizând rambleele lucrărilor pentru reamenajarea unor situri abandonate.

Turism

Valea cuprinde aproximativ douăzeci de stațiuni de sporturi de iarnă, de la mica stațiune sat Albiez-Montrond, unde a fost creat celebrul cuțit Opinel în anii 1890, până la stațiunile de a treia generație, construite integral în anii 1970, precum Le Corbier și Les Karellis. Unele dintre aceste stațiuni s-au asociat pentru a crea mari domenii schiabile, cum sunt Les Sybelles, Galibier-Thabor sau Val Cenis.

Stațiunile de sporturi de iarnă din Maurienne sunt următoarele:

• Albiez-Montrond - Albiez
• Aussois - Aussois
• Bessans - Bessans
• Bonneval-sur-Arc - Bonneval-sur-Arc
• Bramans - Bramans
• Villarodin-Bourget - La Norma
• Fontcouverte-la-Toussuire - La Toussuire
• Villarembert - Le Corbier
• Montaimont - Le Grand Coin
• Pontamafrey-Montpascal - Le Grand Coin
• Montvernier - Le Grand Coin
• Le Châtel - Le Grand Coin
• Saint-Pancrace - Les Bottières
• Montricher-Albanne - Les Karellis
• Orelle - Orelle
• Saint-Colomban-des-Villards - Saint-Colomban-des-Villards
• Saint François Longchamp - Saint-François-Longchamp
• Saint-Jean-d'Arves - Saint-Jean-d'Arves
• Saint-Sorlin-d'Arves - Saint-Sorlin-d'Arves
• Sollières-Sardières - Sollières-Sardières
• Termignon - Termignon-la-Vanoise
• Modane - Valfréjus
• Valloire - Valloire
• Valmeinier - Valmeinier
• Lanslebourg-Mont-Cenis - Val-Cenis
• Lanslevillard - Val-Cenis

Stațiunea Sybelles, cu vedere spre valea Villards, partea de jos a Maurienne și pasul Madeleine în depărtare.

Datorită întinderilor sale montane vaste și nealterate, drumețiile reprezintă una dintre principalele atracții turistice ale văii.

Aceste stațiuni oferă și alte activități în afară de schi, precum trasee de drumeții cu rachete de zăpadă sau activități mai originale, cum ar fi plimbările cu sania trasă de câini sau schiul tractat de un cal.

Parcul Național Vanoise este o zonă de protecție a biotopului alpin, creat în 1963 și împărțit între Tarentaise la nord și Maurienne la sud.

Maurienne, alături de Beaufortain, Tarentaise și valea d’Arly, a primit labelul „Orașe și ținuturi de artă și istorie” pentru proiectul „Ținutul văilor înalte din Savoia” (1991), în legătură cu dezvoltarea artei baroce în aceste văi.

În ultimii ani, sindicatul Ținuturilor Maurienne, organism responsabil de promovarea turistică a văii, a dat un nou impuls dezvoltării teritoriale prin ciclism, prin implementarea mărcii „Maurienne, cel mai mare domeniu ciclist din lume”. Într-adevăr, datorită geografiei sale, Maurienne dispune de piste de biciclete relativ plane în fundul văii, dar și de drumuri montane legendare, care permit accesul la coline alpine de altitudine variată, precum colul Télégraphe (1 566 m), colul Madeleine (1 993 m), dar și Galibier, care se întinde până la Parcul Național Écrins^⁠(d) la o altitudine de 2 645 m, fără a uita Iseran, cel mai înalt pas rutier din Alpi, la 2 764 m. Acești coloși și peisajele asociate sunt acoperiți de celebrul Turul Franței, eveniment sportiv cel mai urmărit din lume după Jocurile Olimpice și Cupa Mondială de Fotbal. Această competiție, precum și, într-o măsură mai mică, cele ale Criteriul Dauphiné^⁠(d) sau Turul Ținuturilor Savoia, par să aibă un impact indirect asupra frecventării turistice, după cum indică directorul parcului național Vanoise, Emmanuel de Guillebon, referitor la spațiul protejat.

Maurienne se află, de asemenea, pe ruta Grandes Alpes, de la colul Iseran până la colul Galibier, trecând, între altele, prin Bonneval-sur-Arc, Lanslebourg-Mont-Cenis, Modane, Saint-Michel-de-Maurienne și Valloire.

Maurienne dispune de numeroase muzee care reflectă istoria, meșteșugurile și agricultura tradițională a zonei. Astfel, muzeul Félicien din Argentine permite descoperirea vieții cotidiene a țăranilor de altădată, meșteșugul cutelăriei este prezent la Saint-Jean-de-Maurienne prin muzeul Opinel, iar un spațiu muzeografic dedicat aluminiului, Espace Alu, a fost creat în 2007 la Saint-Michel-de-Maurienne.

Locuri și monumente

Pasul Croix-de-Fer (cu vârfurile Aiguilles d’Arves pe fundal)

Bariera Esseillon.

• Pasul Grand Cucheron
• Pasul Glandon
• Pasul Croix-de-Fer
• Pasul Galibier
• Pasul Mont-Cenis
• Pasul Iseran
• Pasul Madeleine
• Pasul Télégraphe

Bariera Esseillon, situată între Aussois, Bramans și Avrieux, este o serie de cinci forturi construite de regatul Piemont-Sardinia între 1818 și 1830 pentru a proteja Piemontul de o eventuală invazie franceză. Forturile, edificate conform principiilor inginerului militar Marc-René de Montalembert (fortificația „perpendiculară”), poartă numele prinților Casei de Savoia: Charles-Albert, Marie-Christine, Charles-Félix, Victor-Emmanuel și Marie-Thérèse. Ultimul, Reduta Marie-Thérèse, este amenajat într-un stil rafinat și a servit drept loc de bal. De altfel, originea cuvântului „redută” provine din italianul ridotto, care înseamnă atât loc fortificat, cât și loc festiv.

Biserica Saint-Pierre-d’Extravache din Bramans: cea mai veche biserică din Savoia. Ea simbolizează începuturile creștinismului; ar fi fost fondată de doi discipoli ai Sfântului Petru: Elie și Milet.

Drumurile Barocului în Maurienne: biserici și monumente decorate în stil baroc, muzeul Barocului la Lanslebourg.

Muzeul Opinel din Saint-Jean-de-Maurienne, dedicat cuțitului recunoscut la nivel mondial, apărut la Albiez-le-Vieux.

Cetatea episcopală din Saint-Jean-de-Maurienne, cu palatul episcopal ce adăpostește muzeul costumelor, de arheologie, de arte și tradiții populare; cripta din perioada începuturilor artei romanice, catedrala, claustrul și stranele din secolul al XV-lea.

L’Aura la Sainte-Marie-de-Cuines: inaugurată în 2007, alcătuită din 42 000 de lucrări individuale gravate în aluminiu, cu o suprafață de 5 000 m², AURA este considerată una dintre cele mai mari creații colective din lume.

În comuna Aussois, parcul arheologic Lozes expune gravuri rupestre direct pe sol, de-a lungul unui traseu turistic.

În comuna Sollières-Sardières se află peștera paleolitică Balme, datată în jurul anului 2900 î.Hr., împreună cu muzeul său, precum și monolitul, cu o înălțime de 93 de metri.

Drumul lui Hannibal la Bramans: traseu de drumeție care urmează urmele generalului Hannibal, ale celor 38 000 de soldați și 37 de elefanți ai săi, plecați să cucerească Roma în 218 î.Hr., prin colul Clapier și valea Savine, înainte de a coborî spre Giaglione, în Italia.

Bibliografie

• Brocard, Michèle; Messiez-Poche, Maurice; Dompnier, Pierre (1983). Histoire des communes savoyardes : La Maurienne - Chamoux - La Rochette (vol. 3) (Istoria comunelor savoiarde: La Maurienne - Chamoux - La Rochette (vol. 3)) (în franceză). 3. Roanne: Éditions Horvath. ISBN 978-2-7171-0289-5. 
• Billiet, Alexis (1837). Observations sur quelques anciens titres conservés dans les archives des communes de la province de Maurienne (Observații asupra unor titluri vechi păstrate în arhivele comunelor din provincia Maurienne). Mémoires de la Société Académique de Savoie (în franceză). VIII. Chambéry: Puthod. 
• Demotz, Bernard (2008). 1000 ans d'histoire de la Savoie : La Maurienne (1000 de ani de istorie a Savoiei: La Maurienne) (în franceză). Cléopas. ISBN 978-2-9522459-7-5. 
• Dompnier, Pierre (2000). Maurienne, Terre d'Histoire (Maurienne, Ținut al Istoriei). Les Patrimoines (în franceză). Le Dauphiné libéré. 
• Dequier, Daniel (2002). La Maurienne d'autrefois : 1900-1920 (Maurienne de altădată: 1900-1920). La Fontaine de Siloé. 
• Gros, Adolphe (2013). Histoire de la Maurienne (Tome Ier) Des origines au XVIe siècle (Istoria Maurienne (Volumul I) De la origini până în secolul al XVI-lea) (în franceză). 1. Chambéry: Imp. réunies. ISBN 978-2-82405-017-1. 
• Gros, Adolphe (1948). Histoire de la Maurienne (Tome II) Du XIVe siècle au XVIIe siècle (Istoria Maurienne (Volumul II) Din secolul al XIV-lea până în secolul al XVII-lea) (în franceză). 2. Chambéry: Imp. réunies. 
• Gros, Adolphe (2019). Histoire de la Maurienne (Tome III) De 1718 à la Révolution (Istoria Maurienne (Volumul III) De la 1718 la Revoluție) (în franceză). 3. Chambéry: Imp. réunies. ISBN 978-2-84618-638-4. 
• Gros, Adolphe (2019). Histoire de la Maurienne (Tome IV-A) La Révolution (Istoria Maurienne (Volumul IV-A) Revoluția) (în franceză). 4A. Chambéry: Imp. réunies. ISBN 978-2-8240-5019-5. 
• Gros, Adolphe (2020). Histoire de la Maurienne (Tome IV-B) La Révolution (Istoria Maurienne (Volumul IV-B) Revoluția) (în franceză). 4B. Chambéry: Imp. réunies. ISBN 978-2-8240-0285-9. 
• Gros, Adolphe (2020). Histoire de la Maurienne (Tome V) Le Consultat et l'Empire (Istoria Maurienne (Volumul V) Consulatul și Imperiul) (în franceză). 5. Chambéry: Imp. réunies. ISBN 978-2-84618-639-1. 
• Gros, Adolphe (2020). Histoire de la Maurienne (Tome VI) 1815-1860 (Istoria Maurienne (Volumul VI) 1815-1860) (în franceză). 6. Chambéry: Imp. réunies. ISBN 978-2-84618-641-4. 
• Rambaud, Placide; Vincienne, Monique (1964). Les transformations d'une société rurale, la Maurienne (1561-1962) (Transformările unei societăți rurale, Maurienne (1561-1962)). Économie et sociologie de la montagne (în franceză). Paris: A Colin. 
• Onde, Henri (1941). „L'occupation humaine en Maurienne et en Tarentaise (Ocupația umană în Maurienne și Tarentaise)”. Revue de géographie alpine (în franceză). 29 (2): 223-264. Accesat în 16 septembrie 2025. 
• Brocard, E. (1997). Maisons de Savoie. Combe de Savoie, Maurienne, Tarentaise (Casele din Savoia. Combe de Savoie, Maurienne, Tarentaise). Sites et Villages (în franceză). Yens: Éditions Cabédita. 
• Société savoisienne d'histoire et d'archéologie (2005). „Dictionnaire du Duché de Savoie. Tome 2 : Genevois (Dicționar al Ducatului de Savoia. Volumul 2: Genevois)”. L'Histoire en Savoie (în franceză). La Fontaine de Siloé (9): 223-224. Accesat în 16 septembrie 2025. 

Vezi și

• Savoia
• Saint-Jean-de-Maurienne

Legături externe

• Materiale media legate de Maurienne la Wikimedia Commons
• Note în dicționare sau enciclopedii generale:
  • „Maurienne” (în engleză). Encyclopædia Britannica. 14 octombrie 2016. Accesat în 16 septembrie 2025. 
  • „Maurienne” (în italiană). Enciclopedia De Agostini. Accesat în 16 septembrie 2025. 
  • „Maurienne” (în catalană). Gran Enciclopèdia Catalana. Accesat în 16 septembrie 2025.