Principe elector

Principi electori în timpul alegerii regelui german (de la stânga la dreapta: Arhiepiscopul de Köln, Arhiepiscopul de Mainz, Arhiepiscopul de Trier, Contele Palatinatului, Ducele Saxoniei, Margraful de Brandenburg și Regele Boemiei).

Principii electori ai Sfântului Imperiu Roman (în latină princeps elector imperii; în germană Kurfürst, (listen^ⓘ, la plural Kurfürsten) au fost cei șapte membri ai Colegiului elector al Sfântului Imperiu Roman: trei arhiepiscopi (de Mainz, Köln și Trier) și patru principi laici.

Începând din secolul al XIII-lea principii electori aveau competența de a-l alege pe regele Romanilor, care urma să fie încoronat ca Sfânt Împărat Roman de către papă. Carol Quintul a fost ultimul monarh încoronat în 1530 ca împărat (ales rege romano-german în 1519). Împărații care l-au succedat au fost aleși ca împărați în mod direct de colegiul electoral, purtând titlul de „Împărat Roman Ales” (în germană erwählter Römischer Kaiser; în latină electus Romanorum imperator). Începând din 1440 toți împărații, cu excepția unuia singur (Carol al VII-lea din Casa de Wittelsbach), au provenit din Casa de Habsburg a Arhiducatului Austriei, iar principii electori doar ratificau așa-zisa „alegere” a succesorilor lor.

Principele elector avea un mare prestigiu și se considera că pe scară ierarhică a demnităților se situa imediat după rege, respectiv după împărat. Principii electori aveau privilegii speciale suplimentare în comparație cu ceilalți principi ai imperiului. Ei continuau să-și păstreze titlurile pe care le dețineau alături de titlul de principe elector. Succesorul unui principe elector laic purta titlul de prinț elector (în germană Kurprinz).

Istorie

Obiceiul german de a alege regi a apărut de când triburile germane au început să formeze coaliții care își alegeau liderii. Prima alegere astfel consfințită a fost cea a lui Lothar al III-lea în 1125. Structura colegiului electoral de la acea dată este neclară. Colegiul includea însă cu siguranță ducii celor patru națiuni germane: Ducatul de Franconia, Ducatul de Suabia, Ducatul de Saxonia si Ducatul de Bavaria.

De la 1257 până la Războiul de 30 de ani

O scrisoare a papei Urban al IV-lea sugerează ca șapte principi electori au dreptul să aleagă regele și anume:

- trei principi electori ecleziastici:

• arhiepiscopul de Mainz,
• arhiepiscopul de Trier,
• arhiepiscopul de Köln,

- patru principi electori seculari:

• regele Boemiei,
• contele Palatinatului,
• ducele Saxoniei,
• guvernatorul Brandenburg.

De la Războiul de 30 de ani până la Napoleon Bonaparte

În 1621 principele elector al Palatinatului, Frederic al V-lea, care participase la revolta din Boemia a fost suspendat din colegiul electoral. Locul său a fost oferit ducelui de Bavaria. Atunci când Războiul de 30 de ani s-a încheiat, pentru contele Palatinatului a fost creat un nou loc de principe elector. Contele de Bavaria și-a păstrat locul în colegiul elector și astfel numărul principilor electori a crescut la opt.

În 1777 componența consiliului electoral a fost redus la opt membri, atunci când principele elector al Palatinatului a moștenit Ducatul de Bavaria, astfel:

- principii electori catolici:

• arhiepiscopul de Mainz,
• arhiepiscopul de Trier,
• arhiepiscopul de Köln,
• regele Boemiei,
• ducele Bavariei;

- principii electori protestanți:

• ducele Saxoniei,
• ducele Brandenburgului,
• ducele Hannovrei.

Sfântul Imperiu Roman a fost dizolvat in 1806.

După abolirea imperiului

După dizolvarea imperiului în august 1806, foștii principi electori au primit compensații importante. Principii electori ai Bavariei, Württembergului și Saxoniei au devenit regi în teritoriile lor, iar arhiepiscopul Karl Theodor von Dalberg, fost principe elector de Mainz, a devenit principe primat al Confederației Rinului.